Susținerea inspecțiilor de specialitate pentru obținerea gradelor didactice în anul școlar 2013-2014:
2 inspecții pentru definitivat – calificative de F.B.;
5 inspecții pentru gradul didactic II – calificative de F.B.;
8 inspecții pentru gradul didactic I – calificative de F. B.;

Susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice:
Definitivat – un cadru didactic, care a obținut media peste 9,25;
Gradul II – 4 cadre didactice, care au obținut medii peste 8, obținând astfel acest grad didactic;

Participarea cadrelor didactice la concursuri, simpozioane, sesiuni de comunicări și referate pe teme de specialitate într-un număr foarte mare:
– Concurs județean „ Inovaţie, Creativitate, Performanţă” Ediţia aVI a, Suceava la care s-a obținut o diplomă de excelență pe unitate pentru numărul mare de cadre didactice participante și 13 premii I și un premiul III;
– Concurs Național „7 luni de excelență”- la care d-na educatoare Lihănceanu Mihaela a primit diplomă de participare ;
Concursul Național de arta plastica”Penelul fermecat„ la care unitatea a participat cu un număr mare de lucrări și la care s-a primit o diplomă de excelență pentru consecventa in pregatirea prescolarilor si rezultate obtinute;

Diploma de excelenta pentru consecventa in pregatirea prescolarilor si pentru rezultate remarcabile la Festivalul National „Voinicelul”.
Simpozion Național „Dimensiuni calitative în educația timpurie”organizat de unitatea noastră și la care au participat un număr de 18 cadre cu materiale de specialitate și de cercetare în specialitate foarte interesante.
La sesiunile de comunicări științifice județene organizate de ISJ Suceava au participat toate cadrele didactice.

REZULTATE OBȚINUTE LA CONCURSURILE ȘCOLARE AN ȘCOLAR 2013-2014
Participarea la Festivalul Național „Voinicelul” – ediția a-XI-a, organizat de ISJ Suceava, la care s-a obținut marele premiu la Faza Națională, Trofeul Festivalului cu o formație de dans clasic și 8 premii I;
Participarea la Concursul Național „Penelul fermecat” , organizat de ISJ Suceava la care s-au obținut 24 de premii la Faza Zonală, 4 premii la Faza Județeană, 3 premii la Faza Națională.
Participarea la concursuri internaționale, naționale și județene cuprinse în CAEN ,
CAER, CAERI și CAEJ:
„Europreșcolarul” – 97 premii I, 50 premii II, 19 premii III;
„1 iunie- La mulți ani, copile drag”- 7 premii I, 2 premii II, 3 premii III;
„Tradiții pascale românești”- 7 premii I, 4 premii II, 5 premii III;
„Nașterea Domnului”și „Crucea în imaginașia copilului” – 1 premiu II, 2 mențiuni;
„Armonie prin joc și cânt, port și cuvânt”- 3 premii (I,II,III);
„Natura inspiră și dăruiește”- 4 premii I, 4 premii II, 2 premii III;
„Micul artist”- 4 premii I, 4 premii II, 2 premii III.
Participarea la alte concursuri internaționale, naționale, zonale și județene la care
s-au obținut în total : 162 premii I, 52 premii II, 41 premii III, remarcabil prin participare și rezultate foarte bune fiind Concursul Național „SuperPiticot” la care au participat 184 de preșcolari, obținându-se 127 de premii I, 24 premii II, 22 premii III.